merg de cele mai multe ori rutinata pe strada. nu mai e nevoie sa imi amintesc cum sa calc, evit oamenii dintr-un instinct urban, anticipez traiectorii eficiente. in timp ce scriu, ma vad pasind amplu, rapid, eficient.
cu cata bizarerie ma intampina iesirea din automatism. acum nu e vorba ca reinvat mersul (desi nu mi-ar strica sa mai reduc din pasul prea mare), dar de ceva vreme incoace "simtirea" si-a iesit din ruta. nu mai reactionez la nuante, nici macar la cele strigator de evidente, zambetul nu mai e firesc, tristetea nu mai poate fi anticipata de eveniment. e ca si cum pe strada m-as apuca sa fac calcule complicate pentru a identifica cea mai scurta ruta pana acasa, iar pentru asta ar trebui mai intai sa dau un refresh cunostintelor de matematica, iar pentru asta ar trebui sa caut la biblioteca vreo culegere for dummies, iar pentru asta ar trebui sa ies din casa, care ma readuce la punctul zero: cum ajung?
cunoscatorii vor rade. care e sensul a ceea ce fac? the meaning of life? de fiecare data rad la chestiile astea pseudo-filosofice, parca revad o scena din..taram "The meaning of life" in care meniul din restaurant ofera subiecte de conversatie. sa comandam azi putina libertate? sau platoul s-ar potrivi mai bine cu adevarul? hmmm....liberul arbitru? radeam copios. azi ma simt ca si cum atunci anticipam o situatie ridicola in care ma voi regasi peste vreo 4 ani.
stau cu meniul in fata si nu mi-e pofta. m-as rezuma la un degustat de vin, sa scuip ferm dupa ce ma prefac ca evaluez aroma.