despre scris si mecanisme de aparare

citesc de multi ani revista dilema. inceputul a fost oarecum "pragmatic": iubeam timisoara si ma vroiam jurnalist (cu alte cuvinte, incercam sa evit orice meserie care ar fi implicat staticul unui birou). aveam 17 ani si una din cerintele facultatii de jurnalism din timisoara era lectura zilnica a ziarelor si a revistelor culturale listate de ei constiincios in brosura. singura de care m-am apropiat si pe care ani de-a randul am integrat-o in rutinele mele placute e dilema, acum "veche". tot ea m-a indepartat de ideea jurnalismului, astfel poate si de timisoara, si m-a facut sa ma simt confortabil in pielea mea de om cu putine certitudini si cateva intrebari.
de cateva zile, care coincid si cu debutul blogului, revin mereu la citatul dintr-un articol, citat al unei psihanaliste, agnes verlet. si anume "scriitura intimului capata o adevarata putere reparatorie in masura in care reconstruieste o identitate, o imagine a eului pe care punerea in cuvinte o protejeaza de dislocare si prabusire (....). dar functia eliberatoare sau iluzoriu terapeutica a scrisului actioneaza in raspar fata de cea pe care o pune la lucru psihanaliza. caci identitatea pe care incearca sa o construiasca scriitura intima - sub forma autobiografica sau de jurnal - este o identitate de imprumut. aceasta scriitura-carapace intareste mecanismele de aparare ale eului pe care psihanalistul, dimpotriva, incearca sa le demonteze; ea construieste imagouri, in timp ce psihanaliza cauta eliberarea, deconstruirea, mai inainte, ca prin perlaborare, sa se poata construi ceva"
din start afirm ca nu sunt adepta a psihanalizei. chiar asa....e o abordare in psihologie la care aderi sau nu, mai degraba din ratiuni de potrivire cu intimul propriilor intrebari (la care ea macar promite sa iti raspunda), decat prin studiul stiintific al ei. caci daca incepi asa...putin probabil sa mai aderi.
dar ideea aceasta, de reconstructie prin scris, ma fascineaza de ani. cred ca inca din liceu, cand nu aveam un jurnal propriu-zis, dar aveam un caiet cu poezii, un caiet cu citate si adnotari pentru cartile pe care le citeam, un caietel in care ma jucam cu piese de teatru etc. abia prin facultate am ajuns la jurnal si nu oricand, ci in momentul in care simteam ca ceva " scade" din mine, si nu vroiam sa ratez acel ceva. vroiam sa stiu ce ma paraseste, si cu ce inlocuiesc. l-am practicat infrecvent, iar atunci cand racita, il luam in brate si il rasfoiam, ma miram de fiecare data ca fiecare entry avea o multime de nu-uri...dar pana azi, de fiecare data cand recitesc sau scriu ceva in intimitatea jurnalului, descopar ca aceea e persoana care o simt salasluind in mine. cea care arareori se dezvaluie in ceea ce face, in ceea ce spune social. si uneori simt dedublarea in cautare: o caut pe aceea, sa iasa in lume, sa o inlocuiasca pe cea cu corporalitate prin suprapunere. niciodata nu m-am gandit ca persoana construita in scris e persoana protejata de prabusire prin mecanismele de aparare pe care tacit le pune in joc. gandeam inversul: cea scrisa e cea care, neexpusa, nu necesita aparare, caci nu traieste anxietatea demascarii. cea "mobila" e mai degraba aparata iluzoriu, caci ea infrunta impredictibilul lumii, atunci cand se rarefiaza iluzia de control. si cred ca dilema mea nu e neaparat de localizare a adevarului, in gandul meu sau cel al psihanalistei, cat mai degraba e mirarea necesara pentru a incepe sa te intrebi.
uneori imi pare ca scrisul e instrumentul meu unic prin care le pot apropia pe cele doua. daca vreodata se vor suprapune, scrisului ii voi multumi. poate ca intr-adevar e o carapace in care te retragi de frica, dar e carapacea ce iti ofera rastimpul necesar sa tragi aer in piept, dupa care sa te oferi din nou exteriorului. caci sursa de anxietate pe care o reprezinta e si sursa de mirare, iar de la mirare incepand devii....un om cu cateva intrebari si putine certitudini.
eliberarea nu e abandonul apararii. eliberarea nu e nici scrisul in sine. eliberarea le intretaie pe cele doua - a deveni exterioritate stiind de existenta carapacei, cunoscandu-ti astfel mai indeaproape mastile si alegandu-le abil pe cele necesare intr-un aici-si-acum mereu aleator. sau poate...